Roboti și Oameni
Roboti și Oameni

Roboti și Oameni

Crăciunul cu InfoTronX!

    Ce este Crăciunul?

                Crăciunul este o sărbătoare cu care am crescut și care  ne-a învățat cum să dăruim. În general dăruim cu scopul de a ne arată aprecierea și admirația față de persoana în cauza. Este sărbătoarea perfectă pentru a-ți exprima sentimentele față de cei apropiați.

                Această sărbătoare reprezintă modul nostru de a încerca să fim mai buni. De crăciun, tot ce ne dorim prin tot ceea ce facem este să aducem un plus de fericire, iubire și apreciere vietiilor celor din jur, să ieșim din monotonie.

   Cum sărbătorim Crăciunul?

              În general, crăciunul este sărbătorit prin împodobirea casei cu nenumărate beculețe,decorațiuni și nu în ultimul rând cu ajutorul unui brad. Acesta având o valoare simbolistica enormă, mai ales pentru români. Iubirea, bucuria, fericirea, magia dar și sănătatea și trăinicia sunt doar câteva din stările pe care acesta le reprezintă.

   Care este semnificația Crăciunului?

              Crăciunul are o semnificație dublă, mai ales pentru țările creștine. Acesta reprezintă sărbătoarea nașterii Domnului pentru creștini, și, pe plan cultural, reprezintă momentul în care familiile se reunesc și discuta, dăruindu-și reciproc daruri și întărind astfel conexiunile deteriorate pe parcursul anului.

    Și nu în ultimul rând…, de ce iubim Crăciunul?

                Cu toții iubim Crăciunul datorită amintirilor prețioase legate de cei iubiți, fie ei prieteni, familie, iubiți/iubite sau chiar de vanzatoarea aia drăguță care ți-a urat “Sărbători fericite” într-un moment mai dificil. Iubim Crăciunul deoarece acesta ne satisface nevoia de apreciere, de apartenență, de confesiune a sentimentelor față de cei apropiați. Cea din urmă , alegem să o facem de cele mai multe ori prin cadouri materiale, acestea fiind una dintre cele mai subtile modalități de exprimare a unor sentimente profunde, îngrădite pe parcursul timpului.

 

Crăciunul

image

Sindromul NPC – Despre viața pe care nu o mai trăim

Sindromul NPC este, probabil, cea mai puternică „boală” a societății în care trăim. În condițiile în care suntem permanent bombardați de informații, avem vreo șansă de scăpare?

Răspunsul este mult mai dificil de dat decât pare.

Haideți să aruncăm o privire critică asupra acestui mod de viață extrem de autodistructiv. În primul rând, etimologia expresiei „Sindrom NPC” derivă din limba engleză – Non Player Character. Conceptul de NPC derivă din comunitățile jocurilor video și definește un personaj suport, care există doar ca să ajute protagonistul.

Sindromul NPC se manifestă ca o voce interioară, secundară vocii eului, care ne reamintește permanent că nimic din ceea ce facem nu este relevant pentru alte persoane. În alte cuvinte, această maladie modernă ne subminează concepția asupra relevanței sociale.

Problema majoră aici este că percepția noastră corectă a statului social este esențială pentru a avea o viață funcțională, care nu face rău nimănui.

Încă dinaintea formării societății pe care o cunoaștem, statutul social a fost un indicator relevant al succesului unui individ. Creierele noastre sunt proiectate să identifice poziția ridicată pe scara societății cu o noțiune foarte abstractă de „succes”.

Deci ce se întâmplă atunci când Sindromul NPC ne afectează percepția de sine?

– Pe scurt, depresie.

Da, sunt conștient că sună extrem de dramatic, însă imposibilitatea de a ne aprecia locul în viețile celorlalți reprezintă, dincolo de neologisme și alte cuvinte pompoase, o scădere a stimei de sine. Orice plonjare a stimei de sine este extraordinar de periculoasă pe termen lung, pentru că poate conduce spre comportamente extreme dacă este lăsată să ne afecteze necontrolat.

Iar în societatea secolului XXI, când suntem ultra conectați, începem să ne comparăm excesiv cu cei din jur. Mass Media, fie ea TV, Facebook, Google, ziare etc, ne relatează mii de informații despre ce fac alte persoane. Desigur, eu nu încurajez și nu recomand o scindare definitivă față de știri, pentru că e foarte important să fim prezenți în lumea în care trăim.

Dar chiar nu e nevoie să ne uităm mereu în ciorba altora. Dacă ne comparăm la infinit cu zeci de oameni care sunt mult mai bogați/apreciați/ aparent relevanți social, decât noi, începem să ne simțim nedreptățiți, slabi, răniți și multe alte reacții defensive.

Toată competiția asta toxică este o șaradă menită să ne facă să consumăm în mod nesustenabil cât mai mult.

Toți vrem să fim „mai ceva”. Mai frumoși, mai deștepți, mai rapizi, mai bogați, mai populari etc. E normal să vrei să fii mai bun, dar nu e okay dacă ajungi să te urăști pe baza unor standarde romantizate de diverse interese.

Nu trebuie să fii în divizia Challenger pe League of Legends sau cel mai rapid chitarist din lume ca să faci aceste activități cu plăcere. Nu trebuie să mergi în Hawaii ca să ai o vacanță mișto. Nu trebuie să mergi la mare în plină pandemie ca să simți că nu ți-ai ratat anul curent.

Nu zic că e soluția, dar, pentru mine, o schimbare minimă a survenit după ce am șters vreo 1000 de „prieteni” inutili de pe Facebook. Alți tineri mi-au spus că au renunțat la a mai urmări viețile modelelor de pe Instagram. Unii chiar au început să își urmărească și susțină doar prietenii apropiați.

E mare lucru să fii conectat, dar e mult mai mare lucru să fii prezent.

Așadar, deconectați-vă puțin de la media. Știu, e ironic, probabil că fix articolul ăsta l-ați găsit pe Facebook, dar poate e momentul să vă formați propriile opinii. Citiți cărți, urmăriți filme sau documentare și documentați-vă din surse acreditate. Nu ezitați să citiți diverse lucrări științifice (mai ales din străinătate).

Nu vreau să ne întoarcem la epoca peșterii. Vreau doar să ne reamintim că uneori avem nevoie de câte o pauză și de la știri, modele, drame și multe altele. Binele fiecăruia dintre noi nu trebuie să fie nici la cheremul altora, nici prin sacrificiul celor din jur.

Și nu uitați să îi susțineți pe cei mici, fie ei copii sau micii antreprenori, artiști, scriitori etc.

Faptul că veți contribui la realizări care vor fi scrise în istorie este un foarte bun indicator că viețile voastre sunt foarte relevante pentru cei din jur.

image

De ce avem nevoie de tehnologie în educație?

După aproximativ o sută de zile de stat în casă, am ajuns să intru în sesiune (anul I) în mediul online. După atâta amar de zile în care am încercat din tot sufletul să fiu mai bun și să nu îmi pierd mințile, m-am izbit neplăcut de tare de lenea unora când vine vorba de tehnologie.

Nu, pe bune acuma, ați avut O SUTĂ de zile ca să învățați cum funcționează un calculator și cum să vă conectați la internet …

Nu vă prindeți la ce mă refer? Am o problemă cu cadrele didactice care se uită la tehnologie cum mă uit eu la teoria artelor vizuale:

Cu gura căscată, ochii bulbucați și ditamai eroarea „HTTP 404” în creier.

Evident, și e esențial să menționez, nu mă referla persoanele extrem de avansate în vârstă, care învață mai greu. Iar, deși cadrele didactice ar trebui să fie flexibile, nu mă refer nici la cele, evident, lipsite de acces la tehnologie.

Mă refer la cei care efectiv NU VOR să învețe să folosească un computer.

Probabil că vi se pare că sunt absurd, sau frustrat sau intolerant etc, dar adevărul este că e foarte greu să nu te simți nedreptățit, dacă persoanele care au autoritate didactic-academică asupra ta te maltratează și te abuzează psihic din motive absolut absurde.

Mă leg de acest fapt pentru că am trăit ceva unic, cred în istoria absurdului:

Unul dintre profesorii mei a picat, în examen, un an întreg de facultate (cam 200 de studenți și undeva la 2-300 de restanțieri din anii anteriori).

De ce?

Individul, a realizat, în timpul desfășurării examenului, că softul ales pentru un examen grilă cu răspunsuri multiple nu evaluează răspunsurile parțiale, astfel nimeni nu a avut, practic, niciun punct, testul în sine fiind oricum criminal de greu.

Pentru cei care nu știu cum funcționează mediul universitar, datele ce delimitează sesiunea de examene, cu durata de patru săptămâni, sunt cunoscute de la începutul anului. Evident, situația cu COVID-19 a apărut abia în Februarie 2020. De atunci și până acum sunt, dacă nu greșesc, aproximativ trei luni și jumătate.

Multe zile, multă vorbă și efort inexistent…

Din punct de vedere psihologic, în teorie, învățatul e de trei feluri: vizual, auditiv și practic. Predând și supraviețuind liceului, am concluzionat că actul de a învăța nu poate fi niciodată axat doar pe una dintre componente.

Elementele vizuale trebuie susținute de explicații suplimentare. Acestea, ideal, sunt comunicate verbal. Iar peste toate acestea, sunt recomandate exerciții asistate de mentor, pentru aprofundarea foarte aplicată a materiei.

În acest context al educației online, profesorul ar trebui să se folosească de toate resursele la care are acces. Țelul ar trebui să fie facilitare procesului educațional atât pentru sine, dar mai ales pentru elev/student. Atâta tot că asta nu se chiar întâmplă…

De aceea, puneți, cu curaj, mâna pe tehnologie!

Investiți cât puteți în laptop-uri bune, în lecții de programare, în studiul utilizării funcționale a echipamentelor de calcul. În viață sunt multe momente în care ar trebui să știți, măcar, să navigați pe o pagină web.

Piața de muncă, la nivel global, se bazează majoritar pe diverse metode de transmitere rapidă a informației. De aceea, posesia unor competențe practice de tehnologie, cel puțin fundamentale este, de departe, cea mai căutată caracteristică a profesionistului modern.

Este profund irelevant dacă studiezi să fii filolog, artist, matematician sau informatician. Ai nevoie de tehnologie! Mai ales dacă alegi calea mentoratului.

Educator, învățător, profesor etc, orice ai vrea să devii, ai nevoie de competențe digitale. Acestea oferă o flexibilitate imposibil de reprodus pentru empatizarea cu generațiile hiperactive informatic.

În concluzie, pune mâna pe laptop-ul ăla! Nu te limita la Google Classroom! Ridică stylus-ul ăla și îmbrățișează tableta grafică! Nu mai fugi de (la) orele de TIC și de Informatică și nu spune niciodată NU unei ocazii de a învăța ceva nou.

Conservatorismul ucide visuri și taie aripi. Rămâneți flexibil și dispuți să vă modelați idealurile în așa fel încât să fie cât mai profitabile pentru voi, dar și accesibile pentru cei din jur.

image